Șansă istorică pentru Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Ion Țiriac poate da lovitura în Franța datorită Biancăi Andreescu

Șansă istorică pentru Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Ion Țiriac poate da lovitura în Franța datorită Biancăi Andreescu
Sorana Cîrstea. Foto: Facebook

După ce l-a cooptat în echipa sa pe Teo Cercel, fostul preparator fizic al Simonei Halep, Sorana Cîrstea a început să înregistreze performanțe din ce în ce mai bune. În plus, se pare că și relația deja asumată cu Ion Ion Țiriac îi priește. Chiar dacă cei doi nu vorbesc public despre povestea lor de iubire, toată lumea știe despre cei doi.

După ce s-a accidentat în primul tur la Madrid, unde primise wild card, Sorana Cîrstea a fost nevoită să absenteze și de la Roma. Sportiva din România este într-o formă foarte bună. Ea s-a impus și la Istanbul în acest an, câștigând cel de-al doilea titlul din cariera sa.

Sorana Cîrstea, în fața șansei carierei sale

Acum are o șansă istorică și în Franța, la Strasbourg. În premieră, ea a învins-o în primul tur pe Venus Williams. Americanca nu mai afișează forma de altă dată, dar încă poate produce surprize.

Astăzi, Sorana Cîrstea trebuia să joace cu Shuai Zhang (45 WTA), dar din păcate meciul s-a amânat, chiar când aceasta era pe val. Ploia a făcut ca totul să fie dat peste cap. Așdar iubita lui Ion Ion Țiriac o va întâlni joi pe rivala din China, iar dacă va învinge ajunge direct în semifinale.

Sorana Cîrstea vrea să ajungă și la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Ar fi una dintre cele mai bune performanțe din carieră. În mod normal, în sferturi o aștepta Bianca Andreescu, dar aceasta a acuzat o accidentare și s-a retras din turneu. De altfel ea și Simona Halep sunt jucătoarele cu cele mai multe probleme de sănătate în acest an.

Fostul număr 1 mondial se reface încă după accidentarea suferită la Romă și visează la o medalie olimpică. Și Sorana speră să ajungă la Tokyo și să facă o surpriză plăcută. Trebuie însă să se afle în primele 56 de jucătoare ale lumii la finalul lunii mai pentru a prinde biletul norocos spre Olimpiadă.