Salariu mediu de 1.000 de euro în România. Cine primește această sumă. Care este planul liberalilor

Salariu mediu de 1.000 de euro în România. Cine primește această sumă. Care este planul liberalilor

Lucrurile s-ar putea schimba în următorul an pentru toți angajații din România. Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, anunță majorarea salariului mediu net până la 1.000 de euro pe lună, în anul 2024. 

Ionel Dancă susține că Guvernul PNL are în plan majorarea salariului mediu al angajaților până la 1.000 de euro. Acesta a menționat că la baza acestei decizii stă ”modelul liberal de creștere economică”, menit să aducă un avans consistent economiei în următorii ani.

”Salariu mediu net al angajaților din România va crește până la 1000 Euro pe lună în 2024 prin aplicarea modelului de dezvoltare economică propus de Partidul Național Liberal în Programul de Guvernare «Dezvoltăm România».

Majorarea salariilor din România, de la cca 3200 lei pe lună în 2020 până la aproape 4800 lei pe lună în 2024, se bazează pe modelul liberal de creștere economică care va duce la un avans al economiei de peste 6% în 2024”, a spus Ionel Dancă.

Cum va ajunge salariul mediu la 1.000 de euro

Ionel Dancă a vorbit și despre modul în care salariul mediu va fi majorat. Potrivit acestuia, doar dacă nu va exista o majoritate PSD în Parlamentul țării, acest lucru va fi posibil. El a subliniat faptul că social democrații nu fac altceva decât să distrugă modelul liberal de creștere economică, iar rezultele sunt vizibile chiar și în prezent, având în vedere datoriile uriașe din anul 2019.

”Un alt argument pentru creșterea salariului mediu net până la 1000 Euro pe lună până în 2024 este ceea ce am reușit în acest an de criză prin măsurile adoptate de Guvernul PNL. Câștigurile salariale ale românilor au crescut cu 7,8% în luna septembrie din acest an de criză față de perioada de creștere economică din 2019, pe care PSD a reușit să o facă praf, lăsând vistieria României goală și cu datorii uriașe.

Dacă în cea mai dificilă perioadă de criză pentru România, am salvat locurile de muncă și salariile românilor au crescut cu aproape 8%, în condiții de normalitate și stabilitate și fără pericolul unor măsuri populiste de la PSD, o guvernare liberală cu o majoritate parlamentară responsabilă va putea face mult mai mult pentru România și pentru români în următorii 4 ani.

E simplu! Se poate ca salariul mediu net din România să ajungă la 1000 Euro pe lună doar fără PSD, fără o majoritate PSD în Parlamentul României care să distrugă modelul liberal de creștere economică”, a mai declarat Ionel Dancă.

80 de miliarde de euro vor fi investiți în România

Pe lângă majorarea salariului mediu, Guvernul PNL are în plan ”cele mai mari investiții” din ultimii 30 de ani, cu fonduri europene conssistente. Șeful cancelariei premierului susține că acest lucru va accelera creșterea economică a întregii țări și totodată vor fi create și sute de mii de noi locuri de muncă mult mai bine plătite.

”Guvernul liberal va realiza în următorii ani cele mai mari investiții cu din ultimii 30 de ani, cu fonduri europene în valoare de 80 miliarde de Euro, care vor accelera creșterea economică a României și vor susține dezvoltarea economiei private care va crea peste 560.000 de noi locuri de muncă mai bine plătite până în 2024.

Spre deosebire de PSD care a irosit anii de creștere economică pentru pomeni sociale populiste, care au fost făcute scrum prin creșterea prețurilor și a taxelor, modelul liberal de dezvoltare economică va duce la creșterea puterii de cumpărare a tuturor veniturilor salariale din România în condițiile unei inflații scăzute de cca. 2% și fără majorări de taxe și impozite”, a mai spus el.