S-a lansat medicamentul care ne apără de COVID. Ce proprietăți are. Se poate cumpăra chiar de astăzi

02 dec. 2020
S-a lansat medicamentul care ne apără de COVID. Ce proprietăți are. Se poate cumpăra chiar de astăzi
Photo by Laurynas Mereckas on Unsplash

Institutul „Cantacuzino” a lansat la începutul acestei săptămâni produsul Orostim-HV. Acesta este esențial în această perioadă pandemică dat fiind proprietățile multiple pe care le deține. Suplimentul alimentar se va putea achiziţiona începând cu data de 2 decembrie, de la punctul de vânzare al Institutului, din Splaiul Independenţei nr. 103.

Orostim-HV este un supliment alimentar și are proprietăţi antioxidante şi de stimulare a imunităţii şi se poate administra în perioadele cu infecții respiratorii. Ministerul Apărării Naționale (MApN) informează că acesta conține o combinație dintr-un lizat atomizat format din 15 tulpini bacteriene și o pulbere de extract de orz verde.

De asemenea, prin proprietățile sale, suplimentul alimentar poate determina creșterea rezistenței organismului.

”OROSTIM-HV este un supliment alimentar care conţine o combinaţie dintr-un lizat atomizat format din 15 tulpini bacteriene şi o pulbere de extract de orz verde. Are proprietăţi antioxidante şi de stimulare a imunităţii, determinând creşterea rezistenţei organismului la infecţii.

Produsul se administrează în perioadele cu risc de apariţie a infecţiilor respiratorii persoanelor care lucrează în colectivităţi cu susceptibilitate crescută de îmbolnăvire, copiilor cu infecţii respiratorii repetate şi persoanelor de vârsta a treia în stări cu imunitate scăzută”, informează Institutul Cantacuzino.

Cine trebuie să ia Orostim-HV

Colonelul dr. Florin Oancea, directorul institutului Cantacuzino a vorbit despre modul în care noul produs trebuie administrat. Potrivit acestuia, Orostim-HV trebuie administrat în perioada în care o persoană prezintă un risc de apariție a anumitor infecții respiratorii.

”Are proprietăți antioxidante și de stimularea imunității, determinând creșterea rezistenței organismului la infecții, în special la infecții ale tractului respirator superior. OROSTIM HV se administrează în perioade cu risc de apariției acestor infecții respiratorii”, susține Oancea.

Cât timp durează tratamentul

Noul produs lansat de Institutul Cantacuzino poate fi cumpărat începând de astăzi, 2 decembrie, de la punctul de vânzare al Institutului Cantacuzino. În ceea ce privește durata tratamentului, aceasta este de 10 zile, timp de trei luni consecutiv.

„Va fi comercializat atât pentru copii, cu flacoale de 10 sau 30 de capsule, la un preț de 25 sau de 60 de lei, precum și forma pentru adulți, la un preț de 30 de lei și 80 de lei. Tratamentul este de 10 zile, trei luni consecutiv”, mai a spus directorul Institutului Cantacuzino, Colonelul dr. Florin Oancea, potrivit Mediafax.