Pensia pe care o încasează Mihai Tatulici după aproape 50 de ani de televiziune. Suma este jenantă

01 feb. 2021
Pensia pe care o încasează Mihai Tatulici după aproape 50 de ani de televiziune. Suma este jenantă
Mihai Tatulici

Mihai Tatulici este și rămâne un om al televiziunii. După 48 de ani în acest domeniu, vedeta a decis să se retragă în anul 2013, ieșind la pensie. De atunci nu a mai fost văzut deloc în lumina reflectoarelor.

Deși pentru aproape 50 de ani de muncă multe persoane se laudă cu o pensie consistentă, nu este și cazul lui Mihai Tatulici. Actorul încasează o pensie lunară jenantă pentru întreaga sa activitate.

Ce pensie încasează Mihai Tatulici

Multă lume l-a vrut pe Tatulici înapoi, însă fostul om de televiziune nici nu a vrut să audă de așa ceva. În ciuda faptului că a fost căutat pentru noi proiecte, acesta a refuzat totul, dat fiind faptul că pentru el acest capitol este închis.

”Niciodată nu mai revin în lumea televiziunii. E vremea altora”, mărturisea acesta.

Dacă vă întrebați ce pensie încasează Mihai Tatulici după întreaga sa activitate, ei bine, acesta încasează lunar suma de 2.370 lei, o sumă destul de mică pentru o carieră atât de vastă.

”M-am retras definitiv. În 2013, când am ieșit la pensie, am ieșit și de sub lumina reflectoarelor după exact 48 de ani de jurnalism.

Norocul meu s-a numit faptul că am fost membru al Uniunii Cineaştilor şi cu ajutorul statutului lor am mai primit ceva bani în plus la pensie, că în baza majorărilor anuale ale bietei pensii nu ajungeam prea departe”, a declarat Mihai Tatulici, pentru impact.ro.

Pensie și școală, în același timp

Pensionarea nu a fost însă pe placul lui, așa că vedeta s-a apucat de studii la 70 de ani. Astfel,  în urmă cu trei ani, jurnalistul a făcut cursuri de project manager ba chiar a și absolvit examenul cu nota zece.

El a mărturisit că a fost conștiincios, a mers la toate cursurile, drept urmare este normal să finalizeze cu așa o notă mare.

”Mi-am plătit cursul din banii mei și vreme de jumătate de an, în fiecare sâmbătă și duminică, câte opt ore pe zi, am fost constant la cursuri. Am fost un elev conștiincios, chiar dacă recunosc că mă mai fura somnul prin băncile alea.

Dar, la examen, am luat zece și sunt mândru de chestia asta”, a mai povestit Mihai Tatulici.