Pașaportul de vaccinare va fi obligatoriu și în magazine. Țara care insistă ca documentul să fie implementat în scurt timp

16 feb. 2021
Pașaportul de vaccinare va fi obligatoriu și în magazine. Țara care insistă ca documentul să fie implementat în scurt timp
Unii oameni nu captează viruși pentru că au o imunitate puternică/ Sursă foto: Ziarul Financiar

Discuțiile legate de impunerea unui pașaport de vaccinare anti-covid ar putea împărți întreg globul în două. Tot mai multe țări insistă ca acest document să devină obligatoriu în timpul călătoriilor cu avionul și nu numai. Se pune problema prezentării acestuia și la intrările în magazine.

Nu toți oamenii sunt încântați de ideea de vaccinare, însă acest lucru i-ar putea costa mai scump decât s-ar fi așteptat. Pe lângă faptul că vor mai putea călătorii, mai nou, ei nu vor mai putea să intre nici măcar în magazine fără documentul cu pricina.

Țara care vrea să ceară pașaportul și în magazine

Marea Britanie este prima țară care a luat inițiativa. Guvernul de la Londra susține că a fost luat în calcul ca pașaportul de vaccinare anti-covid să fie cerut și la intrarea în supermarketuri.

Propunerea nu a fost primită prea bine de Uniunea Europeană, care o vede ca fiind una controversată. Marea Britanie nu este însă signura. Spania și Italia, unele dintre cele mai grav afectate țări iau și ele în calcul utilizarea unui pașaport de vaccinare.

De cealaltă parte, Germania, Belgia și Franța se opun deocamdată noului document.

Cine a venit cu ideea

Cum ideile nu vin singure, probabil vă întrebați cine își dorește acest lucru. Propunerea vine din partea ministrului britanic al Afacerilor Externe, Dominic Raab. El a fost cel care a lansat ideea, aflată în curs de examinare.

Întrebat de jurnaliști dacă va fi nevoie de un pașaport de vaccinare sau de o simplă hârtie pentru a merge la supermarket, ministrul a precizat că nu este un lucru exclus, ba chiar se află încă în dezbatere.

”Este ceva ce nu a fost exclus și este încă în dezbatere, dar desigur că trebuie să fie ceva care să fie realizabil. Cred că atunci când am privit mai atent la aceasta, fie că este la nivel internațional sau pe cel local, trebuie să știm că documentul care este prezentat este ceva pe care te poți baza, că este o reflectare precisă a statutului unui individ.

Deci nu sunt sigur că avem o dovadă destul de puternică sau un răspuns complet în modul în care uneori este prezentat, dar desigur că vom analiza toate opțiunile”, a spus Dominic Raab.

Propunerea nu a fost primită prea bine

Deși ministrul crede în ideea sa, conform Daily Mail, propunera nu a fost pe placul colegilor săi din Guvern. Spre exemplu, ministrul Transporturilor, Grant Shapps, a declarat că paşaportul de vaccinare „nu este în cărți”.

Dincolo de Marea Britanie, Europa încă nu știe ce vrea. Cele 27 de state membre ale UE nu au ajuns la o concluzie. Unele state își doresc pașaportul de vaccinare, altele au început deja să producă certificatele electronice, pe când altele nici nu vor să audă de așa ceva.

Cătălin Radu, director general adjunct al Organizatiei Internationale a Aviației Civile a precizat că la nivel internațional se lucrează într-adevăr la un pașaport electronic, așa că este posibil ca în câteva luni, documentul chiar să existe, ba mai mult de atât, să fie și obligatoriu.

”Există în acest moment mai multe inițiative pentru dezvoltarea unor aplicații care să faciliteze validarea faptului că pasagerii au fost testați sau vaccinați.

Cele mai cunoscute sunt International Air Transport Association (IATA) și Common Project al Forumului Economic Internațional Mondial. Ei sunt pe pirmul loc, în acest moment, în dezvoltarea de aplicații și utlizarea acestora cu companiile aeriene și aeroporturi”, a precizat Cătălin Radu, la Antena 3.