One United Properties reușește să achite 20 de milioane de euro către compania de investiții CVI Dom Maklerski înainte de termen

One United Properties reușește să achite 20 de milioane de euro către compania de investiții CVI Dom Maklerski înainte de termen

Compania One United Properties anunță că a achitat cu aproximativ 10 luni înainte de maturitate plata obligațiunilor în valoare de 20 de milioane de euro, cu o maturitate de 4 ani, emise de un fond de investiții din Polonia cu active gestionate de CVI Dom Maklerski (CVI) împreună cu Noble Funds TFI. Grupul One a reușit să își îmbunătățească lichiditatea și totodată să lanseze proiecte noi pe piață.

În 2017 One United Properties confirma emiterea acestor obligațiuni cu scadență la 4 ani, prin plasament privat, subscrise integral de fonduri aflate în co-management de către CVI. Finanțarea acordată în urmă cu 4 ani a vizat atât proiectele rezidențiale în faza de dezvoltare la acel moment, cât și unele noi.

Colaborare prolifică între cele două companii

„Am găsit în CVI un partener serios, cu care am colaborat foarte bine în toți acești ani și le mulțumim. Grupul One este interesat să aibă alături astfel de parteneri care împart aceeași viziune despre dezvoltarea proiectelor de referință românești, cu ajutorul capitalului privat care are puterea de a aduce valoare pe piața din țara noastră”, spune Victor Căpitanu, cofondator One United Properties.

„Suntem bucuroși că am sprijinit One United în dezvoltarea sa impresionantă din ultimii ani. Această investiție a fost prima pe piața românească pentru noi și am avut norocul să avem un partener atât de fiabil și cu reputație, care ne-a familiarizat cu piața locală. Dorim și mai mult succes pentru companie în viitor și suntem recunoscători pentru toată colaborarea pe care am avut-o și șansa de a fi parte din dezvoltarea proiectelor imobiliare de excepție pentru care One United este cunoscut”, a adăugat Marcin Leja, CEO CVI Dom Maklerski.

Detalii despre CVI Dom Maklerski și One United Properties

CVI Dom Maklerski (CVI) este o companie independentă de investiții, care și-a început activitatea în 2012 și a devenit în scurt timp liderul segmentului non-bancar de finanțare (finanțare privată) pentru piața medie și IMM-uri din Polonia și regiunea CEE.

ONE UNITED PROPERTIES este unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din București. Cu o valoare pe piață de peste 1,1 miliarde EUR, portofoliul companiei cuprinde peste 2.000 de unități rezidențiale exclusiviste și spații de birouri clasa A+. One United Properties este o companie inovatoare, dedicată accelerării adoptării practicilor de construcții pentru clădiri eficiente din punct de vedere energetic, durabile și sănătoase. Toate clădirile companiei au certificări superioare de durabilitate, eficiență energetică și wellness, iar dezvoltatorul este premiat la numeroase gale și conferințe în domeniu. One United Properties este primul dezvoltator imobiliar din România care a fost premiat la nivel internațional cu premiul „Cea mai bună dezvoltare sustenabilă” din lume la International Property Awards 2019-2020.