O altă boală afectează din ce în ce mai mulți bătrâni. Dar simptomele au început să apară și la tineri. Cum se manifestă și ce trebuie evitat urgent

O altă boală afectează din ce în ce mai mulți bătrâni. Dar simptomele au început să apară și la tineri. Cum se manifestă și ce trebuie evitat urgent

Vârstinicii sunt predispuși la mai multe afecțiuni decât tinerii. Odată cu înaintarea în vârstă, unele probleme de sănătate sunt practic imposibil de ținut sub control, însă există anumiți factori de care trebuie să ținem cont pentru a ne menține în formă cât mai mult timp.

Reumatismul afectează din ce în ce mai mult persoanele vârstnice și nu numai. Această afecțiune nu poate fi întotdeauna prevenită la timp, mai ales având în vedere faptul că există anumiți factori de risc precum înaintarea în vârstă, dar și factorii ereditari, scrie doc.ro.

Cum poți reduce riscul reumatismului

Într-adevăr, reumatismul este greu de combătut, însă dacă îți schimbi obiceiurile poți deduce semnificativ riscul acestei afecțiuni. Alimentația este un factor cheie în acest proces. Pentru oase sănătoase, alimentele bogate în acizi grași Omega 3 sunt esențiale, iar peștele este unul dintre cele mai bogate alimente în Omega 3.

Un studiu publicat de Annals of the Rheumatic Diseases a scos la iveală faptul că femeile care consumă regulat pește au un risc mai scăzut de artrită reumatoidă. De asemenea, experții în sănătate sunt și ei de aceași părere și recomandă peștele în alimentația oricui.

Cei mai bogați pești în Omega-3 sunt somonul, macroul, sardinele, dar și păstrăvul, iar pentru a avea un nivel optim de Omega 3, aceștia trebuie consumați măcar de două ori pe săptămână. Persoanele care nu sunt mari iubitoare de pește pot opta pentru suplimente alimentare bogate în Omega 3, însă cel mai natural mod este să luăm vitaminele necesare chiar din alimente.

Pe lângă Omega 3, oasele tale au nevoie și de calciu, fier, dar și de vitaminele C și D. Colagenul este și el important și se poate lua din carne de vită sau de miel. Mare atenție însă la sare, grăsimi și zahăr, acestea trebuie consumate în cantități foarte mici.

Legătura dintre greutate și reumatism

Un alt lucru important de care trebuie să ținem cont pentru a avea oase sănătoase este greutatea corporală. În cazul în care nu știai până acum, genunchii au rolul de susținere a întregii tale greutăți corporale, astfel încât kilogramele în plus pot pune o presiune excesivă pe aceștia.

Cel mai bine este să optezi pentru o dietă echilibrată, exerciții fizice și monitorizarea greutății. Studiile au demonstrat că persoanele supraponderale sunt de patru ori mai expuse riscului de osteoartrită la nivelul genunchilor decât cele cu o greutate normală.

Evitarea accidentărilor este și ea esențială. Odată cu înaintarea în vârstă, articulațiile se uzează, iar loviturile care odată erau neînsemnate, acum pot avea efecte majore. Indiferent de activitatea pe care o faci, mare atenție la protecția pe care o folosești.

Fumatul, un factor decisiv

Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC) susține că fumatul crește riscul de boli reumatice. Potrivit sursei citate, un fumător prezintă un risc de aproape 2.4 mai mare de reumatism față de un nefumător. De asemenea, este foarte bine știut faptul că fumatul poate accelera boala, iar simptomele ușoare pot deveni profunde.

Nici micșorarea numărului de țigări nu ajută foarte mult în acest proces. Cel mai indicat este renunțare imediată la fumat, în caz contrar, afecțiunile se pot agrava în timp.