Noua tulpină Delta a COVID-19 a început să facă ravagii. Valeriu Gheorghiță a spus care sunt simptomele și cum poate fi oprită

25 iun. 2021
Noua tulpină Delta a COVID-19 a început să facă ravagii. Valeriu Gheorghiță a spus care sunt simptomele și cum poate fi oprită
Valeriu Gheorghiță este un reputat medic militar, cu specializarea Infecțioase

Doar unul din patru români a primit măcar o doză dintr-unul din vaccinurile aprobate în UE. Procentul este foarte mic, comparativ cu alte state europene și stârnește îngrijorare pentru autorități. Deja au fost închise peste 300 de centre de vaccinare din cauza lipsei de interes a cetățenilor pentru imunizare.

Colonelul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, încearcă să convingă populația să se vaccineze și iese tot mai des în conferințe de presă. Acesta a explicat că noua tulpină a coronavirusului, Delta este foarte periculoasă și că se transmite mult mai ușor.

Pentru a stopa definitiv pandemia trebuie să ne vaccinăm – este mesajul pe care medicul l-a transmis cu insistență.

Tulpina Delta, extrem de periculoasă

„Reamintesc faptul că tulpina Delta are toată capacitatea de a deveni tulpină dominantă în ceea ce priveşte numărul de cazuri de COVID-19, prin faptul că are această capacitate de transmitere crescută, cu cel puţin 60%, are o capacitate crescută de a se lega de receptorii specifici virusului SARS-CoV-2 şi, de asemenea, se poate asocia într-o oarecare măsură cu reducerea eficienţei vaccinurilor dacă nu completăm schema de vaccinare. Aşadar, este foarte important să avem o schemă de vaccinare completă, pentru a beneficia de protecţie maximală faţă de această variantă virală”, a spus Valeriu Gheorghiţă, joi, într-o conferinţă de presă.

Acesta a exlicat și că atât Organizația Mondială a Sănătății, cât şi Centrul European pentru Control al Bolilor estimează că tulpina Delta va deveni dominantă la nivel global până la finalul lunii august. Conform estimărilor va exista o predominanţă a acestei tulpini în peste 90% din cazurile de COVID-19.

Trebuie continuată vaccinarea. Primul deces din cauza noii tulpini

„Tocmai de aceea readuc aminte importanţa vaccinării ca măsură de prevenţie. Chiar dacă astăzi situaţia epidemiologică este una foarte bună, este important să continuăm să ne vaccinăm, pentru a ne asigura acel nivel de imunitate colectivă suficient de crescut, astfel încât să prevenim o răspândire accelerată a acestei infecţii în rândul populaţiei, pentru că datele din Marea Britanie ne arată o transmitere crescută în rândul persoanelor nevaccinate şi în rândul persoanelor care nu au fost vaccinate cu schemă completă”, a mai spus Gheorghiţă.

Aceta a ținut să precizeze și cprima victimă decedată de la tulpina indiană a COVID-19, în România, este o persoană de 72 de ani din judeţul Argeş, nevaccinată şi care prezenta comorbidităţi.

„Din informaţiile mele obţinute de la INSP Argeş, mai este o persoană care, în momentul de faţă, este confirmată cu tulpina Delta, internată în terapie intensivă, terapiei non-COVID, având în vedere că este la distanţă mai mare de la debutul bolii şi nu mai este considerată contagioasă la acest moment”, a conchis medicul militar.