Klaus Iohannis a semnat: Din decembrie, se dau bani în plus pentru această categorie de salariați. Vezi dacă te numeri printre beneficiari

Klaus Iohannis a semnat: Din decembrie, se dau bani în plus pentru această categorie de salariați. Vezi dacă te numeri printre beneficiari

O categorie de salariați vor primi bani în plus începând cu luna decembrie, după ce președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de promulgare a unei legi de modificare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. 

Astfel, personalul din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și al unităților subordonate care nu a avut în plată sporuri în luna decembrie 2019 va primi în cele din urmă sporuri specifice.

Klaus Iohannis a semnat: Din decembrie, se dau bani în plus pentru această categorie de salariați

„La articolul 38 din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alin.(9), cu următorul cuprins:

Pentru personalul din structura Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, care ocupă funcții și își desfășoară activitatea în condiții ce impun acordarea sporurilor specifice, stabilite potrivit prezentei legi, personal care nu a avut în plată sporuri în luna decembrie 2019, respectiv pentru personalul nou-încadrat, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, se acordă prin raportare la salariul de bază aflat în plată.

Măsurile prevăzute la art. 38 alin.(9) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum aceasta a fost completată prin prezenta lege, se aplică începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezentei legi”, prevede legea.