Fotbalistul pe care Gigi Becali îl vrea la FCSB pentru că a cântat 5 ani în corul Bisericii

Fotbalistul pe care Gigi Becali îl vrea la FCSB pentru că a cântat 5 ani în corul Bisericii
Gigi Becali

Echipa de fotbal a României, condusă de Mirel Rădoi, se întoarce acasă după ce nu a reușit să iasă dintr-o grupă facilă la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Una dintre probleme a reprezentat-o faptul că au jucat mai mult fotbaliști din Liga a doua, în condițiile în care nici cei din Liga 1 nu sunt străluciți. Patronii din fotbal nu au vrut să-și lase jucătorii la Olimpiadă.

În schimb sunt foarte ocupați cu transferurile în această perioadă. Laurențiu Reghecamf a semnat cu CSU Craiova și are ca obiectiv câștigarea titlului. Așa că își caută jucători și l-a dorit pe Ionuț Vînă de la FCSB. La schimb, Becali va primi doi jucători.

„Da, este adevărat. L-am dat pe Vînă. Vin Burlacu și Mamut de la Universitatea Craiova. Lui Ivan Mamut îi fac contract doi ani plus trei ani, cred mai mult în el. Iar lui Burlacu îi fac contract unu, plus unu, plus trei”, a spus Gigi Becali, pentru FANATIK.

Fotbalistul pe care Gigi Becali îl vrea la FCSB pentru că a cântat 5 ani în corul Bisericii

Ambii fotbaliști au fost mai mult rezerve și conform lui Andrei Rădulescu de la Antena Sport, Burlacu a fost ales de patronul FCSB pentru că timp de cinci ani a cântat în corul Bisericii.

În ceea ce-l privește pe croatul Ivan Mamut, acesta este un jucător scump, cotat la 650.000 de euro, dar care nu a confrmat deloc la olteni. Așa că analiștii din sport spun că Becali a făcut o afacere proastă cu cele două transferuri.

„Mamut e o deziluzie la Craiova, nu are ce căuta la o echipă de top din România, deși s-au plătit mulți bani pe el. Burlacu e un copil bun, dar îmi pare rău de ce s-a întâmplat cu el în ultima perioadă. A avut un început foarte bun de carieră, dar s-a pierdut cumva pe drum”, a spus fostul portar al naționlei de fotbal și fost oficial la Dinamo, Florin Prunea, la Telekom Sport.