EXCLUSIV. Ce ce se mai ocupă acum Viorica Dăncilă? Cum a primit umilința supremă, iar apoi a fost dată afară definitiv din PSD

13 ian. 2021
EXCLUSIV. Ce ce se mai ocupă acum Viorica Dăncilă? Cum a primit umilința supremă, iar apoi a fost dată afară definitiv din PSD
Viorica Dăncilă, când era eurodeputat și reprezenta România în Parlamentul European

Karma s-a răzbunat pe Viorica Dăncilă. La 57 de ani, prima femeie premier din istoria România, prima femeie președinte a PSD este astăzi șomeră. În urmă cu un an și câteva luni era principalul subiect pe toate posturile de știri, iar prăbușirea ei, deși previzibilă a fost mai abisală decât în cele mai negre coșmaruri ale ei.

În stilul deja consacrat al PSD, care-și extermină liderii, odată ce-i destituie din funcție de președinte, nici Viorica Dăncilă nu a fost cruțată. Mai întât, însă a încasat umilințele vieții ei. Dacă ani buni a fost respectată datorită lui Liviu Dragnea, care a propulsat-o în politica mare, mai întâi consiler local, apoi județean, apoi europarlamentar, iar mai apoi premier, la final colegii au numit-o „proastă” și nu i-au mai găsit loc nici măcar pe listele pentru alegerile parlamentare din decembrie 2020.

”Nu, Viorica Dăncilă nu mai este în PSD!…”

Viorica Dăncilă a apelat la toți prietenii din presă, ba chiar și-a plătit și un articol în Jerusalem Post, în care poza în editorialistă, pentru a mima o oarecare influență și putere, pe care de fapt nu le are. Totul pentru a primi un loc pe listele de la Teleorman. Răspunsul a fost NU.

Mai mult decât atât, Mihai Tudose, cel care demisionase din PSD și a fost ales europarlamentar pe listele Pro România, revenit înapoi la social democrați, a ținut să o mai umilească încă o dată, în direct.

La începutul lunii decembrie, când PSD își făcea lista cu premierii, un liberal l-a ironizat pe Tudose, în direct la Antena 3, întrebând dacă nu se află și Viorica Dăncilă printre candidați.

Nu… pentru că Viorica Dăncilă nu mai e în PSD…”, a spus vicepreședintele PSD

Surprinsă la maxim, moderatoarea de la acel moment, Cătălina Porumbel a cerut lămuriri: ”Viorica Dăncilă nu mai este în PSD?!…

”Nu, Viorica Dăncilă nu mai este în PSD!…”, a repetat Mihai Tudose apăsat, fără a  dori a da detalii.

Viorica Dăncilă a candidat a alegerile prezidențiale din partea PSD și a pierdut în fața lui Klaus Iohannis

Cu ce se ocupă acum Viorica Dăncilă?

Așadar cu ce se ocupă Viorica Dăncilă acum? Cu nimic. Conform surselor voceabanilor.ro se gândește să-și facă o fundație, dar este într-o perioadă în care vrea să stea să se gândească ce va face mai departe, mai ales că este încă tânără, iar din anul 1996 ea a fost în PSD și a tot avut funcții politice.

În trecut, pentru un an a fost și profesoară de educație tehnlogică, așa că cine știe… poate revine la catedră.

Cert este că Viorica Dăncilă, deși nu ar fi existat fără Liviu Dragnea, în momentul în care acesta a pierdut puterea, fix a doua zi aceasta s-a dezis de cel căruia îi datora tot. Chiar dacă fostul lider PSD nu este un personaj agreat de români, totuși pentru Dăncilă el a fost o binecuvântare, iar ea a pus pământ peste groapa lui. Iluzia puterii a făcut-o să uite cine este cu adevărat și de unde a plecat. A uitat că era fix nimeni și că cei mai mulți politicieni bolnavi de putere își numesc ustensile în funcții pentru a le folosi, dar asta nu înseamnă că vor fi vreodată mai mult de atât.

Astăzi Viorica Dăncilă este renegată de întregul PSD. Și de cei care încă-l regretă pe Liviu Dragnea, dar și de ceilalți. Da la extaz la agonie totală. Cam aceasta a fost cariera politică a fostului premier al României, rămasă în istorie pentru cele mai penibile gafe.