Donald Trump face o promisiune fără precedent americanilor, cu câteva zile înainte de alegeri. Ce măsura va lua dacă va câștiga al doilea mandat

Donald Trump face o promisiune fără precedent americanilor, cu câteva zile înainte de alegeri. Ce măsura va lua dacă va câștiga al doilea mandat
Sursa foto: History in HD on Unsplash

Joe Biden continuă să fie favorit în sondaje, pentru a câștiga mandatul de președinte al Statelor Unite ale Americii, din partea democraților, dar Donald Trump are câștig de cauză pe rețelele de socializare. Americanii par să-l susțină pe republican, în ciuda multiplelor controverse care au rulat în jurul lui. Pe 3 noiembrie vor avea loc alegerile.

Ca și în urmă cu patru ani, Donald Trump a avut multe procente de recuperat până în ziua votului, dar la final a avut câștig de cauză. Președintele în funcție a făcut mai multe promisiuni conaționalilor săi, iar ultima dintre acestea constă în ”cel mai bun” program de ajutor economic posibil după alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie”. De asemenea, acesta l-a acuzat pe responsabilul democraţilor din Camera Reprezentanţilor că nu a efectuat negocieri cu bună credinţă, relatează AFP.

”După alegeri, vom obţine cel mai bun plan de relansare pe care l-aţi văzut vreodată, deoarece cred că vom lua Camera înapoi de la democraţi. Nancy Pelosi vrea doar să salveze oraşele şi statele democratice slab gestionate şi marcate de criminalitate”, a spus Donald Trump.

Ce promisiuni a făcut Trump în primul mandat

Liderul de la Casa Albă, care candidează pentru un al doilea mandat, a subliniat că discuţiile vor continua pentru că doreşte ca populaţia să beneficieze de acest plan de relansare.

În perioada primei campanii electorale, Donald Trump promisese, printre altele, reduceri majore de taxe pentru clasa muncitoare și mutarea în Statele Unite a proceselor de fabricație, ceea ce s-a și întâmplat.

Începând cu ianuarie 2017, în Statele Unite ale Americii au fost create peste 480.000 de locuri de muncă în producție, deși analiștii consideră că per total, creșterea în acest domeniu a început să scadă în ultima perioadă.

Donald Trump a dat asigurări că economia își va reveni imediat după pandemia de coronavirus, deși criticii săi au declarat în mai multe rânduri că răspunsul Administrației Prezidențiale la Covid-19 a provocat daune economice de lungă durată.