Demisie la Antena 1. Prezentatoarea tv care pleacă după 12 ani de colaborare

Demisie la Antena 1. Prezentatoarea tv care pleacă după 12 ani de colaborare

O celebră prezentatoare tv își ia adio de la Antena 1. După 12 ani de colaborare aceasta a anunțat că se retrage, vorbind deschis inclusiv despre motivul care a făcut-o să ia această decizie. 

Mara Bănică a dispărut de ceva timp din lumina reflectoarelor, iar acum am aflat și de ce. Aceasta a mărturisit că este însărcinată și că a renunțat la colaborarea sa cu trustul Intact după 12 ani de activitate.

Mara Bănică va deveni mamă

Jurnalista de la Antena 1 s-a cununat cu partenerul ei, iar în cinci luni va și naște. Ea mai are un băiețel pe nume Dima, iar cel de-al doilea copil i-a împlinit complet.

”Stiu ca va sunt datoare cu o serie de raspunsuri legate de “disparitia” mea de pe micul ecran. Am tot amanat acest moment, dintr un motiv extrem de simplu, veti vedea(…) Dupa 12 ani de colaborare chiar simti nevoia de o schimbare!”, a mărturisit ea.

Mai mult de atât, vedeta susține că din această toamnă va avea șansa să vorbească despre schimbările din viața sa, neprecizând însă unde și cum se va întâmpla asta.

”O sa avem sansa sa povestim din toamna despre asta, pe indelete!🤗 Va multumesc pentru ca sunteti alaturi de mine!🙏”, a scris Mara Bănică pe Facebook.

Mara Bănică, căsătorie în secret

Încă nu știm cine este bărbatul misterios din viața Marei Bănică. Știm doar că sunt împreună de peste doi ani de zile, iar în luna iunie s-au căsătorit în mare secret.

Ea mărturisea atunci că cererea în căsătorie a fost o adevărată surpriză, iar ce a urmat mai departe s-a întâmplat destul de repede, acesta fiind și motivul pentru care nu a avut prea mult timp pentru explicații.

”Am primit un inel și cam atât. Nu mă așteptam, a fost o surpriză. Eu am probat acest inel anul trecut în Africa de Sud. Cred că de acolo este luat și acum mi l-a dat. A zis ”uite, să ai și tu ceva pe mână, să se vadă că ești a mea”. Nu s-a pus în genunchi. L-a scos din buzunar. Nu mi-a venit să plâng. Am dormit bine”, mărturisea vedeta.