David Popovici, lecție pentru toți românii. Mesajul lui profund s-a viralizat la nivel mondial

David Popovici, lecție pentru toți românii. Mesajul lui profund s-a viralizat la nivel mondial
David Popovici

David Popovici a reușit un nou timp impresionant în finala de 200 de metri liber, dar din păcate, a pierdut medalia de bronz la doar două sutimi. Puștiul în vârstă de 16 ani a dat mai multe declarații impresionante după ce a ieșit din apă.

Acesta a spus că a îndrăznit să viseze la o medalie, dar că nu acesta a fost obiectivul. El și-a îmbunătățit timpul și a devenit oricum cel mai rapid înotător din istorie la categoria lui de vârstă. Întreaga presă de specialitate îl consideră un fenomen.

Lecția lui David Popovici

Probabil presiunea începe să-și spună cuvântul. David Popovici a spus că este mândru că reprezintă România și că este român și va da tot ce este mai bun și în următoarele probe în care mai este înscris, 100 și 50 de metri liber.

El le-a mulțumit tuturor românilor care s-au trezit să-i vadă cursa și a spus că a contat enorm pentru el acest lucru, că este urmărit și susținut.

„Vă mulţumesc pentru energia pozitivă şi toate gândurile bune pe care le simt de aici, din Tokyo. Sunt mândru ca sunt român!”, a scris David și pe Facebook.

Ce a spus și Camelia Potec după ce Robert Glință s-a clasat pe locul 8 în finala la 100 de metri spate și David pe 4 la 200 de metri liber

„Nu am mai avut de mulți ani două finale olimpice, mai ales în aceeași zi, dar înotul începe să revină la rezultatele de acum mai bine de zece ani. Am trăit foarte intens aceste două finale. M-am bucurat în primul rând pentru că ei au reușit aceste două finale, m-am bucurat că au reușit această performanță, să înoate într-o finală olimpică.

Pentru David e o experiență extraordinară. E prima finală olimpică și avea ce să învețe. Pentru Robert e a doua finală și avea puțină experiență. David a făcut o performanță extraordinară! Pentru Robert a fost o performanță sub așteptări.

David e triplu medaliat la Festivalul Olimpic al Tineretului European, prima competiție de mare anvergură la care participă cei mai buni și talentați sportivi din Europa. (…) Mă bucur că David a ajuns la acest nivel. Și e doar începutul. Mi-am dorit ca el și Robert să se simtă bine în această cursă, să se distreze. David asta a făcut. A fost o performanță extraordinară, dar timpul lui nu a fost suficient pentru o medalie„, a spus Camelia Potec, potrivit Gsp.ro.