Planeta noastră nu a fost pregătită pentru o asemenea dezoltare. În ultimii 30 de ani, Pământul a suferit transformări fără precedent, iar anul 2020 a concretizat aceste fenomene. Cercetătorii sunt și ei îngrijorați.
Conform unei noi cercetări publicate în The Cryosphere, gheața de pe Pământ se topește din ce în ce mai rapid, față de anii 1990. Modificarea accentuată se datorează schimbărilor climatice, care au dus la creșterea temperaturii globale.
Cu alte cuvinte, începând cu mijlocul anilor 1990, s-a estimat că 28.000 de miliarde de tone metrice de gheaţă s-au topit din gheţari, calote glaciare şi din mările lumii. Făcând o legătură cu momentul actual, acum, rata de topire este cu 57% mai rapidă decât în urmă cu trei decenii, au precizat oamenii de ştiinţă.
”A fost surprinzător să vedem o atât de mare creştere în doar 30 de ani”, a spus co-autorul studiului Thomas Slater, glaciolog la Universitatea Leeds din Marea Britanie, citat de Reuters.
De asemenea, el a mai precizat că deși oamenii nu sunt atât de îngrijorați de acest fenomen al topirii ghețarilor, însă sunt conștienți că vor resimți și ei efectele în timp.
”Oamenii recunosc, deşi gheaţa este departe de ei, că efectele topirii vor fi simţite de ei”, a mai adăugat acesta.
Probabil vă întrebați ce înseamnă acest fenomen de topire al ghețarilor și cum afectează el întreg globul. Ei bine, topirea gheţii de pe uscat, în Antarctica, Groenlanda şi munţi, a adăugat suficientă apă în Oceanul Planetar în ultimii 30 de ani pentru a provoca o creştere a nivelului cu 3,5 centimetri.
În ceea ce privește zona arctică, gheaţa din mare s-a diminuat în ultimii ani, iar anul 2020 a fost o adevărată surprinză. Anul trecut a fost înregistrată a doua cea mai mică extindere a gheţii marine în cei peste 40 de ani de monitorizare prin satelit, iar pe măsură ce gheaţa din mare dispare, este expusă apa care absoarbe radiaţia solară şi nu o reflectă în atmosferă.
În cazul în care nu știați până acum, acest fenomen, cunoscut ca amplificare arctică, face ca temperaturile regionale să crească şi mai mult.
Temperatura atmosferică este și ea afectată de aceste schimbări. În ultimii ani, aceasta a crescut cu aproximativ 1,1 grade Celsius începând cu perioada pre-industrială. De cealaltă parte însă, în zona arctică rata de încălzire a fost de peste două ori mai mare decât media ultimilor 30 de ani.
Conform estimărilor făcute de cercetători, întreaga lume, pierde, anual 800 de miliarde de tone metrice de gheață pe an, iar începând cu anul 1990, numărul a crescut la 1.200 de miliarde, semn că schimbările climatice se accentuează de la an la an.