Cel mai bun chec de post. Rețeta propusă de renumita Teo Rogobete pentru Lidl

Cel mai bun chec de post. Rețeta propusă de renumita Teo Rogobete pentru Lidl
Teo Rogobete și soțul său, Don Boxer. Foto: Facebook Teo's Kitchen

Teodora Rogobete este una dintre cele mai active și renumite bloggerițe din domeniul culinar. Aceasta este cunoscută mai mult ca Teo’s Kitchen și are de mai mult timp un contract de imagine cu Lidl. Aceasta propune și multe rețete interesante pentru clienții magazinului, pe care le postează pe site-ul Lidl.

Printre cele mai delicioase și care sunt în trend în această perioadă, când încă ne aflăm în postul Paștelui este cea a checului de post. Produsul iese foarte bine, are un gust special și nu se prepară foarte greu. Este, însă foarte important să fie respectate toate indicațiile date de Teodora pentru rezultate satisfăcătoare.

Rețeta pentru cel mai bun chec de post propusă de Teo Rogobete pentru clienții Lidl

Pentru început se ia un vas mare unde se toarnă făină, zahăr, praf de copt și cacao. În funcție de cât de multe checuri doriți să preparați, alegeți și cantitatea. Puteți începe cu jumătate de kilogram de făină, o cană cu zahăr, un praf de copt și două linguri de cacao. Toate acestea se bat bine cu telul.

Apoi se face o gaură în mijloc și se toarnă o căniță cu apă și 2 linguri de ulei. Se amestecă bine compoziția până când devine omogenă. Apoi se adaugă dulceața preferată. Simultan se încinge cuptorul la 180 de grade și se tapează tava cu unt sau se folosește o hârtie de copt.

Se toarnă compoziția în tavă și se nivelează bine cu o spatulă. Apoi se bagă în cuptor pentru aproximativ 35-45 de minute. Testați cu scobitoarea să vedeți dacă este gata.

Sfaturile Teodorei Rogobete

„Ce trebuie să știți despre rețeta: Din acest aluat rezultă o prăjitură foarte pufoasă și extraordinar de umedă; asta se datorează uleiului și gemului din compoziție. Puteți coace aluatul în formă de chec, în tavă rotundă de 20-22cm sau într-o tavă de 20x30cm. Astfel, puteți transformă rețeta de chec de post într-o prăjitură pe care o tăiați bucăți, într-un blat de tort gata însiropat sau chiar în brioșe.

Puteți folosi dulceață preferată caise, căpșune, prune,fructe de pădure, dulceață de trandafiri. În funcție de dulceață pe care o adăugați, checul vaavea o aromă subtilă și un gust excepțional. De asemenea, mai puteți adaugă în compoziție nuci, stafide, fulgi de migdale, zmeură proaspătă etc„, explică Teo Rogobete pentru clienții Lidl.