Ce salariu are un polițist local? Aceștia pot primi în perioada următoare bonusuri importante

Ce salariu are un polițist local? Aceștia pot primi în perioada următoare bonusuri importante

De la instaurarea stării de urgență și, mai apoi, de alertă, Poliția Locală a trecut în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, având „atribuții pe linia stopării raspâdirii epidemiei cu Sars-Cov-2, menținerii controlului situației epidemiologice, verificării persoanelor aflate în carantină și izolare, precum și asigurarii ordinii publice în localități carantinate”.

Astfel, mai mulți deputați PSD au depus un proiect legislativ care prevede acordarea de stimulente de risc polițiștilor locali, în valoare de 2000 de lei, datorită „riscului la care sunt supuși funcționarii publici cu funcție specifică de polițist local”.

Dacă proiectul elgislativ va fi adoptat, angajații Poliției locale vor ajunge la câștiguri extrem de importante.

Spre exemplu, un polițist local din București ajunge să câștige până la 8.196 lei brut, iar un șef de serviciu câștigă  13.842 lei brut.

Salariile urcă frumos cu cât avansăm în organigramă. Astfel, un director generaj adjunct în cadrul Poliției Locale primește în fiecare lună 17.587 lei/brut, pentru ca Directorul General să fie remunerat cu 18.148 lei brut.

De reținut este că aceste sume nu conțin sporurile sau norma de hrană, ceea ce înseamnă că se mai adaugă un spor pentru condiții vătămătoare de 15%, precum și norma de hrană în valoare de 32 lei/zi.

Bugetarii aflați în prima linie, sporuri importante în pandemie

Încă din luna aprilie, prin Ordonanța de Urgență 43/2020, medicii, personalul medico-sanitar, personalul paramedical, inclusiv personalul auxiliar, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID-19, primesc un spor de 2500 lei brut pe lună.

O lună mai târziu, Parlamentul a hotărât ca sporul să fie acordat și tuturor medicilor de familie, inclusiv personalului medical, medico-sanitar și auxiliar sanitar din cabinetele acestora. De același spor se bucură și personalul din laboratoare, farmacii, cabinete stomatologice care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecți sau confirmați cu COVID-19, ori dacă personul respectiv a fost confirmat cu COVID-19 în urma activității desfășurate.

Un alt proiect de lege inițiat de curând tot de PSD prevede ca și cadrele didactice, precum și personalul didactic auxiliar și nedidactic, din învățământul de stat preuniversitar și universitar, să primească un stimulent de risc în cuantum de 2000 lei, respectiv 1500 lei.