Ce au în comun persoanele infectate cu COVID-19. Vitamina care îi face vulnerabili în fața virusului

Ce au în comun persoanele infectate cu COVID-19. Vitamina care îi face vulnerabili în fața virusului
Unii oameni nu captează viruși pentru că au o imunitate puternică/ Sursă foto: Ziarul Financiar

Românii se feresc pe cât se poate de noul coronavirus, însă uneori protecția nu este totul. În cazul în care o persoană suferă de o deficiență de vitamina D, sistemul imunitar al acesteia este la pământ, iar astfel, este mai vulnerabilă în fața virusului spre deosebire de cei care au o dieta bogată în această vitamină.

Pentru a vedea importanța vitaminei D, trebuie să știm în primul rând de unde vine și care este rolul ei pentru organismul nostru.  Pentru cei care nu știu, vitamina D este un hormon produs de rinichi ce controlează concentraţia de calciu din sânge şi care afectează sistemul imunitar.

Astfel, deficienţa de vitamina D este asociată unei varietăţi de probleme de sănătate, iar printre efectele benefice ale vitaminei D asupra sistemului imunitar este rolul ei extrem de important în protecţia împotriva infecţiilor.

Impactul lipsei de vitamina D în cazul bolnavilor de COVID-19, a fost scos la iveală de un studiu realizat în Hospital Universitario Marques de Valdecilla din oraşul spaniol Santander, unde cercetatorii au analizat datele de la cazurile COVID-19 din zece țări, printre care China, Iran, Germania, Italia și SUA, notează hotnews.ro.

În acest studiu, cercetătorii au comparat nivelurile de vitamina D în rândul populației din țările respective înainte de pandemie și au găsit o corelație puternică între deficitul vitaminei și o complicație cunoscută drept „furtună de citokine”, dar și o legătură între carența de vitamina D și o rate ale mortalității ridicate.

„Furtuna de citokine poate afecta grav plămânii și cauza sindromul respirator acut sever, provocând moartea pacienților”, afirmă Ali Daneshkhah, unul dintre autorii studiului.

„Acest lucru pare să omoare majoritatea pacienților COVID-19, nu distrugerea plămânilor de către virus. Sunt complicațiile legate de reacția greșită a sistemului imunitar”, susține cercetătorul.

Vitamina D ne poate apăra de coronavirus

Vitamina D este esențială în cazul pacienților infectați cu noul coronavirus, care prezintă niveluri scăzute ale acestui hormon în sânge, având în vedere că „ar putea avea efecte benefice atât asupra sistemului muscular cât şi al celui imunitar”, notează expertul.

În urma stiudiului, cercetătorii au observat că 82,2% dintre cei 216 de pacienţi cu COVID-19 de la Hospital Universitario Marques de Valdecilla aveau lipsă de vitamina D şi că bărbaţii prezentau niveluri mai scăzute decât femeile.

„Deși cred că este important ca oamenii să știe că deficitul de vitamina D poate juca un rol în rata mortalității, nu trebuie să împingem vitamina D pentru toată lumea’, afirmă Vadim Backman, profesor în inginerie medicală la Universitatea Northwestern.

„Vitaminda D nu va împiedica un pacient să contracteze virusul, dar ar putea reduce complicațiile și preveni decesul în rândul celor infectați”, afirmă dr. Backman.

Sursă foto: Ziarul Financiar