Câți bani cere Alina Sorescu ca să cânte la un eveniment? Tariful ei a crescut după scandalul legat de divorț

Câți bani cere Alina Sorescu ca să cânte la un eveniment? Tariful ei a crescut după scandalul legat de divorț
Sursa foto: Instagram

La vârsta de 11 ani (1997) Alina Sorescu era deja o „stea”, căci lansa primul ei album intitulat „Voi fi o stea”, ce a fost urmat și de alte lansări. Odată cu afișarea acesteia la diferite evenimente și concerte, artista a început să fie foarte îndrăgită de public. Câți bani încasează aceasta pentru un concert?

Alina Sorescu a cochetat cu muzică încă de la o vârstă fragedă, sub îndrumarea tatălui său, când a fost înscrisă în grupul Minisong condus de regretatul Ioan Luchian Mihalea. Debutul l-a avut în 1994 la un concurs muzical, Festivalul de Muzică pentru Copii, faza pe București unde a obținut locul I. În 1996, ea reușește să obțină primul loc la același concurs dar de data asta la nivel național. În același an, organizatorii Festivalului Cerbul de Aur de la Brașov o desemnează să susțină un recital la acest eveniment.

Cu o carieră muzicală impresionantă în spate, dar și emisiuni la TV și alte programe pe care le desfășoară, Alina Sorescu se pare că ar cere pentru aparițiile la concerte suma de aproximativ 2.000 de euro.

Va prezenta o nouă emisiune TV

Din această toamnă, artista va avea și o nouă emisiune la postul național TVR. Anunțul a fost făcut cu ocazia Zilei Limbii Române, pe 31 august, „Vorbește corect”. Alina Sorescu a notat într-o postare pe contul ei de socializare și un mesaj în acest sens: „O emisiune longevivă și utilă în care ne veți vedea și în toamna care vine!”.

Artista are deja propria ei emisiune difuzată TVR1, numită „Alina și picii ei”, alături de trupa muzicală. În același timp, pe rețelele de socializare, Alina Sorescu a anunțat începerea unui noi sezon de cursuri în cadrul atelierului „Picii lu’ Soreasca”, care s-a numit inițial Atelierul de Muzică și Prezență Scenică pentru Copii.

„Dragi copii, părinți și bunici, ne pregătim pentru noul sezon de cursuri la #piciilusoreasca. Înscrierile pentru preselecțiile de pe 4 și 11 septembrie sunt în toi! Atelierul meu de muzică și prezența scenică se adresează picilor talentați cu vârste între 4 și 10 ani.

Așteptăm mail de la cei interesați cu numele și vârsta copilului. Vă trimitem apoi toate informațiile”, este mesajul scris de Alina Sorescu pe Instagram