Anul în care se va încheia definitiv pandemia. Directorul OMS a anunțat când va lua sfârșit criza COVID-19

Anul în care se va încheia definitiv pandemia. Directorul OMS a anunțat când va lua sfârșit criza COVID-19
Hans Kluge este directorul regional al OMS pentru Europa

Deja a trecut aproape un an de când întreaga Europă a fost nevoită să ia măsuri dure pentru a opri extinderea noului coronavirus, cu care au fost infectate deja milioane de persoane la nivel mondial. Vaccinul pare să fie soluția salvatoare, iar imunizarea populației se desfășoară în condiții optime până acum.

În România au fost vaccinate aproape 800.000 de persoane și doar una singură a prezentat o reacție adversă mai severă și se află sub supraveghere medicală. Este vorba despre un român care făcea dializă, iar starea lui s-a agravat la 24 de ore de la rapel.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a transmis vești îmbucurătoare, în sensul că pandemia pare să aibă și un final. Oficialii consideră căepidemia COVID-19 va lua sfârșit la începutul anului 2022 și cel mai grav scenariu a rămas în trecut.

Cât timp va mai exista virusul

Directorul regional al OMS pentru Europa, dr. Hans Kluge a declarat într-un interviu pentru agenția daneză DR că anul 2021 va fi mai ușor de gestionat decât 2020.

”Virusul va continua să existe, dar nu cred că vor fi necesare restricții. Acesta este un mesaj optimist”, a spus Kulge, care a subliniat că reprezentanții OMS sunt de părere că la începutul anului 2022 va lua sfârșit pandemia care a dat toată planeta peste cap.

În ceea ce privește mutațiile noului coronavirus, Kluge a explicat că acestea sunt normale, dar și-a exprimat îngrijorarea cu privire la răspândirea rapidă a lor.

Director OMS a mai a spus și că monitorizează cu multă atenție cât de eficiente sunt vaccinurile dezvoltate de companiile care au primit deja aprobări, în special când vine vorba despre mutații.