Adevărata față a lui Raed Arafat. Caz real cu un pacient. Cum se comportă acesta când nu sunt camerele de filmat pe el

Adevărata față a lui Raed Arafat. Caz real cu un pacient. Cum se comportă acesta când nu sunt camerele de filmat pe el

O să încep acest articol prin a vă spune că nu am fost niciodată fană Raed Arafat, nici anti-fană. M-am poziționat mereu undeva la mijloc, între zeificare și demonizare, dar l-am criticat ori de câte ori am considerat că face ceva greșit.  Iar de lăudat… cred că nu am făcut-o niciodată. Spre deosebire de mulți, eu chiar mă pot declara o jurnalistă complet liberă, care scrie bazându-se pe propriile principii și credințe. Ale mele și nu ale patronilor. Uneori poate greșite, dar măcar sunt ale mele.

Când a trebuit să funcționez după muzica altora, am plecat (și nu de oriunde) pentru a-mi clădi propriul drum. Astăzi nu mai lucrez pentru alții, ci doar pentru mine. Am două site-uri (voceabanilor.ro și voxbiz.ro) care au câteva milioane de cititori în fiecare lună și visul meu este ca informația corectă, în forma ei pură și neatinsă de interesele unora sau altora să ajungă la cititor imaculată.

Astăzi este despre Raed Arafat. Nu l-am cunoscut niciodată personal, iar ca jurnalistiă am avut interacțiuni minime cu el. Dar evident, în agenda mea de telefon, care de altfel este foarte bogată, aveam și numărul lui.

Caz real cu un pacient și Raed Arafat

Era 11 noaptea. Un pacient cu multiple afecțiuni grave, printre care și o operație pe cord deschis, realizată în urmă cu câteva luni, infectat cu coronavirus, aflat într-o stare destul de gravă era plimbat dintr-un spital în altul și trimis acasă, la domiciliu. Se pare că nimeni nu dorea să-și pună ștampila pe o schemă de tratament a unui om atât de bolnav și cu șanse minime de supraviețuire.

Indigantă de caz, i-am scris atunci noaptea, pe WhatsApp lui Raed Arafat. Nu mă așteptam să răspundă, dar în acea adrenalină și disperare, mi-am zis să încerc. Era vorba despre un om pe care boala îl chinuia teribil. Și în aproximativ 30 de secunde mi-a răspuns că ma va contacta imediat un coleg. Și în două minute, într-adevăr m-a contactat un coleg, medic, care s-a implicat pentru a rezolva problema, accentuând ideea că viața oricărui om contează și că trebuie să facem tot ce este posibil pentru fiecare pacient.

Nu știa că sunt jurnalistă la momentul acela, era important cazul și omul. Puteam fi oricine, era vorba despre viața cuiva.

Un alt caz se întâmpla în primul val al pandemiei. Un tânăr bolnav de cancer se întorcea de la tratament din Italia și îi era imposibil să rămână în carantina instituționalizată, din motive demne de înțeles. Din cauza hârtiilor, a incompetenței și a lipsei de empatie a unora, cam pe modelul de mai sus, băiatul, de altfel dintr-o familie simplă, nu reușea să-și rezolve problema. Până când a reușit să ajungă cumva la Raed Arafat, care a salvat din nou situația. Nu am scris atunci nimic, pentru că mi se părea normal. Doar că normalul de astăzi a devenit o excepție pe care trebuie neapărat să o promovăm și replicăm.

Cine este cu adevărat Raed Arafat

Dacă pentru mult timp, eu l-am considerat pe Raed Arafat cel mai abil jucător, pentru că a picat în picioare și și-a păstrat funcția, indiferent de culoarea politică în care a fost pictat Guvernul, ei bine acum am înțeles că pentru șeful DSU, pentru secretarul de stat din MAI nu era despre funcție și putere, era mai mult despre oameni și viețile lor.

A fost aspru criticat (este elegantă exprimarea mea cu aspru criticat) de jurnaliști cu care probabil a stat la masă, doar pentru că el a insistat să-și facă profesionist datoria și să nu recite propagandă ieftină la televizor, care ar fi adus voturi uneia dintre tabere.

Mi-a luat destul de mult timp să înțeleg că pentru Raed Arafat, fondatorul Smurd, nu este despre putere, este despre oameni, nu este despre imaginea lui și popularitatea lui, ci despre viețile pe care și-a pus în minte să le salveze, chiar dacă asta a însemnat că unii care-l zeificau în trecut, după cum suna interesul politic, să-l demonizeze astăzi.

Dacă doriți o opinie nepătată de niciun fel de interes, ci doar din propriile experiențe trăite și informațiile aflate din culise, atunci aceasta este. Raed Arafat este un profesionist, care și-a dedicat întreaga viață carierei și care m-a convins că el chiar respectă Jurămânul lui Hippocrate, ceea ce din păcate, prea puțini o mai fac.

Jurământul lui Hippocrate

„-Mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii;
-Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţa care le sunt datorate;
-Voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate;
-Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră;
-Voi păstra secretele încredinţate de pacienţi chiar şi după decesul acestora;
-Voi menţine prin toate mijloacele onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic;
-Colegii mei vor fi fraţii mei;
-Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;
-Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la începuturile sale chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii.
Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare”